Țucurina cară lemne. De când se știe și de când o știe lumea, face aproape zilnic poteci prin pădure după nuiele și crengi uscate. Și iarna și vara, prin ploaie sau prin soare, prin zăpadă sau prin noroi. „Am, maică, la lemne… să ies din iarnă!”. Oare câți ani are? Mai grei decât anii măsurați de calendar, sunt anii săpați pe obraji și în privire, în suflet și în podul palmei. „Hai să te ajut!”, „Lasă, maică, că o ridic.” Legătura de vreascuri este grea și mare. Cam cât ea de mare. Mă uit uimit cum o apucă și o cumpenește pe umăr. Țucurina are mulți copiii și nepoți. O să treacă încă o iarnă cu bine.
bogdanduna.wordpress.com 